Economie

ANALIZĂ. Euro s-a consolidat la 4,75 lei

Principalul eveniment al perioadei analizate a fost reprezentat de ședința Consiliului de Administraţie al BNR. Acesta a decis, pentru a 10-a oară consecutiv, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 2,50%/an, nivel care a fost stabilit în mai 2018.

BNR a hotărât menţinerea la 1,50%/an a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit şi la 3,50%/an a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare.

La conferința de presă care a urmat, guvernatorul Mugur Isărescu a spus „ Noi, cei de la BNR, suntem cu arma la picior, în an electoral (...) Încercăm să ţinem lucrurile sub control, dar nu toate evoluţiile depind de noi. Avem un instrumentar, nu am folosit toate armele din dotare, dar instrumentarul este limitat. Nu orice relaxare sau derapaj fiscal poate să fie combătut de o politică monetară întărită, iar de la un punct încolo poţi să faci mai mult rău decât bine".


Cursul euro a crescut la 4,7512 lei, maximul ultimelor patru luni, și a scăzut la finalul intervalului la 4,7483 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,743 și 4,752 cu închiderea la 4,748 lei.

Leul a profitat de reducerea aversiunii față de risc, tendință care s-a manifestat și în cazul celorlalte monede din regiune, cea mai mare apreciere fiind înregistrată de zlotul polonez.


Media dolarului american a urcat la 4,3605 lei, maxim al ultimilor aproape trei ani, dar a alunecat la sfârșitul intervalului la 4,3241 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat de la 1,084 la 1,098 franci/euro, media ei coborând de la 4,3759 la 4,3318 lei, cea de la finalul intervalului fiind stabilită la 4,3441 lei.


În prima jumătate a perioadei uncia de aur a staționat pe piețele specializate sub pragul de 1.500 dolari, pentru ca la finalul ei să fluctueze între 1.498 și 1.510 dolari, astfel că BNR a anunțat un preț al gramului de aur de 209,7582 lei în creștere față de joi când a fost 209,2552 lei. De remarcat că marțea trecută prețul a atins un minim de 205,6787 lei.

Decizia BNR de a menține dobânda de politică monetară la 2,50% nu a afectat evoluția indicilor ROBOR.


Cel la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a încheiat perioada la 3,07%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,14%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,20%, iar cel la 12 luni la 3,25%.


BNR a stabilit la începutul perioadei valoarea Indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRRC) pentru ultimele trei luni ale acestui an. Acesta a urcat de la 2,63 la 2,66%, după ce în perioada în al doilea trimestru valoarea a fost de 2,36%.

Perechea euro/dolar a testat scăderea sub pragul de 1,0870 dolari și a fluctuat în prima parte a perioadei între 1,0879 și 1,0948 dolari, pentru ca la sfârșitul ei să urce la 1,0958 – 1,0992 dolari, când bursele americane s-au închis la 1,0978 dolari, chiar dacă șomajul din Statele Unite a coborât la 3,5%, cel mai redus nivel începând cu decembrie 1969.

Prețul bitcoin a scăzut pe platformele specializate până la 7.790 dolari, în ultima zi a lui septembrie. A urmat o creștere la 8.500 dolari pentru ca sfârșitul intervalului cotațiile să fie de 8.100 – 8.200 dolari.

Analiza cuprinde perioada 30 septembrie – 4 octombrie.

Radu Georgescu

Etichete: curs valutar bnr euro
Ultimele Stiri
abonare newsletter