Economie

Pentru un apartament în Cluj trebuie să strângi salariile pe 14 ani

La începutul acestui an, prețul mediu pe metru pătrat al unui apartament nou în Cluj-Napoca era de 1.419 de euro. În septembrie, urcase la 1.531 de euro.

E drept, și salariile clujenilor crescuseră de la 597 euro la 660 euro (potrivit datelor oficiale ale Direcției Județene de Statistică Cluj). Dacă iei în calcul un apartament de suprafață medie de 70 de mp, obții o valoare de 99.330 euro (în ianuarie) și respectiv 107.170 euro în septembrie. Desigur, depinzând de zona în care e amplasat, dar să nu intrăm în prea multe detalii. Asta înseamnă 168 de luni de salariu mediu, adică aproape 14 ani.

Desigur, există diferențe între prețurile apartamentelor noi și prețul celor vechi. La cele vechi, diferența nu e foarte mare, ca număr de luni de salarii necesare pentru a cumpăra apartamentul luat în calcul.


Până unde ar putea crește prețurile? Nu foarte mult, oricum. O corecție a pieței va veni, dar trebuie urmărit și ce se petrece pe piețele imobiliare din jurul României.

"Piața imobiliară românească e departe de a forma o bulă în acest moment. Prețurile în România cresc mai lent decât în țările din jur. Contrastul cu Cehia și Ungaria de pildă e foarte puternic. La ei, creșterea vine din altă parte. Mai exact, dintr-un transfer de avere financiară-  cehii și ungurii își scot banii din bănci și își cumpără locuințe. Însă în România averea financiară e la jumătate că procent din PIB și asta ne face cea mai săracă țară din regiune, mai jos chiar decât bulgarii", explică un specialist român care lucrează în Citi-ul londonez.


Un alt semn că nu există presiuni mari pe piața imobiliară este raportul între prețurile apartamentelor din Capitală și cele din restul țării. Doar în România și Cehia acest raport e în scădere, spune expertul consultat de HotNews.

 Asta nemaivorbind de faptul că în România, încetinirea programului Prima Casă se vede imediat în creditarea nouă pentru locuințe. ”Până și creditul de consum, dacă îl ajustăm cu salariul, nu e pe creștere”, mai spune economistul român.


Alți brokeri independenți de credite confirmă teoria unei bule în contracție. ”Vânzătorii țin foarte mult la preț, dar asta se va mai întâmpla cel mult un an, pentru că sunt și ei la curent cu ipoteza noii crize care ar putea avea loc prin 2020. Drept pentru care vor să profite și întind coarda cât timp mai au ocazia”, spune Constantin Dumitru, proprietarul unei companii care face brokeraj de credite.

Economistul șef al unei importante bănci locale vine cu o altă explicație: ”La întâlnirile pe care le am cu clienții băncii, sunt tot mai des asaltat de întrebări de la oameni cu bani cash mulți, care vor să-i albească, cumpărând terenuri și case. Am sentimentul unei evaziuni în creștere, în care prețul e ridicat de acești oameni cu bani, cărora nimeni nu li se poate opune”, explică economistul șef citat.


În opinia specialiștilor consultați de HotNews, prețul corect pe metrul pătrat nou construit nu ar trebui să depășească 1200 de euro. Nimeni însă nu își asumă această cifră, ea fiind doar sugerată.

abonare newsletter