Economie

Euro s-a lipit de 4,44 lei

Leul s-a depreciat ieri în faţa euro, într-un context regional, pierzând astfel avansul pe care îl luase marţi.

Cursul euro a crescut de la 4,4386 la 4,4415 lei, într-o şedinţă în care deschiderea s-a realizat în jurul pragului de 4,44 lei, nivel uşor mai ridicat decât cel de la închiderea de marţi. Pe parcursul zilei tranzacţiile s-au realizat între un minim de 4,4380 şi un maxim de 4,4450 lei. Cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,4430 – 4,4460 lei.

Cursul dolarului american a continuat să scadă, influenţat de evoluţia lui faţă de euro, de la 3,5914 la 3,5885 lei, mai jos cu 1% faţă de începutul săptămânii, când a fost atins maximul de 3,6246 lei, o medie mai ridicată înregistrându-se în data de 21 august 2012.


Cursul francului elveţian a crescut de la 3,6921 la 3,6949 lei, un curs mai ridicat, de 3,7245 lei, fiind atins în 3 martie.

Monedele din regiune se depreciau, la rândul lor, în faţa euro. Scăderea celei poloneze a fost mică, ea tranzacţionându-se între 4,157 şi 4,163 zloţi. O pierdere mai mare înregistra cea maghiară, care cobora la 306 – 307,4 forinţi.


Marcările de profit la care recurgeau investitorii de pe pieţele internaţionale, după ce euro a scăzut luni la 1,2247 dolari, care a reprezentat minimul ultimelor 28 de luni, a permis monedei unice să urce ieri la 1,2361 – 1,2397 dolari.

Pe termen mediu, este de aşteptat ca dolarul să se întărească, în condiţiile în care datele economice de peste Ocean sunt mult mai bune decât cele din zona euro. Astfel, Departamentul Muncii al SUA a anunţat că luna trecută au fost create 321.000 noi locuri de muncă iar şomajul a scăzut la 5,8%. Aceste date, care sunt urmărite cu foarte mare atenţie, vor permite Rezervei Federale americane să majoreze dobânzile la jumătatea anului viitor, ceea ce va face dolarul mult mai interesant pentru plasamente.


Rămâne de văzut, în perioada următoare, care va fi ecoul alegerilor parlamentare anticipate din Grecia, unde în fruntea sondajelor se află stânga radicală, care se opune programelor de austeritate solicitate contra împrumutului de peste 100 miliarde de euro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter