Economie

Cât de mare e diferenţa de salarii între Bucureşti şi Provincie?

Majoritatea absolvenţilor câştigă la primul loc de muncă între 150 şi 250 de euro pe lună, indiferent de oraşul în care lucrează. Diferenţa de salarii între Bucureşti şi restul oraşelor se vede însă după trei ani de experienţă.

În general, salariul unui proaspăt absolvent începe de la 150 de euro pe lună, net.

În urma unui studiu realizat de platforma online de joburi Hipo.ro în luna mai 2014, pe un eşantion de 2.059 de candidaţi, a reieşit ca 39% dintre absolvenţii promoţiilor anterioare au avut la primul job full-time un salariu net cuprins între 150 şi 250 euro pe lună. În paralel, 23% dintre ei au declarat că primul lor loc de muncă le-a adus lunar un salariu de 250 - 350 euro, în timp ce 19% au avut salarii peste 350 euro iar 16% salarii sub 150 euro.


Cu cât diferă salariile în Bucureşti?

„Diferenţe vizibile există atât între cei care finalizează o facultate cu profil economic versus cei care termină studii cu profil tehnic, dar şi între cei care se angajează în Bucureşti şi cei care optează pentru alte oraşe din ţară”, este una dintre concluziile studiului.

Concret, diferenţele între salariile din Bucureşti şi cele din restul oraşelor, în cazul absolvenţilor de studii economice, sunt de minim 300 de lei pe lună la început, pentru ca acestea să crească până la 1.500 de lei în cazul angajaţilor cu peste cinci ani de experienţă. Astfel, un începător câştigă în medie 1.500 de lei în Bucureşti şi 1.200 în Provincie. În schimb, un angajat cu peste cinci ani experienţă câştigă în Capitală circa 4.500 de lei, şi doar 3.000 de lei în alte oraşe.


În cazul celor care au un background tehnic, diferenţele de salariu sunt aproape nesemnificative la început, dar ajung la peste 2.000 de lei pe lună după cinci ani de experienţă în domeniu (7.000 de lei în Bucureşti, faţă de 5.000 de lei în alte oraşe).

Potrivit aceluaişi studiu, care a chestionat şi peste 200 de angajatori, în prezent cele mai multe posturi puse la bătaie pe site-urile de recrutare sunt cele din „Vânzări”, urmate îndeaproape de cele de „Client Service” şi „IT/ Telecom”. Mult mai puţine sunt joburile în domenii precum „Marketing”, „Financiar-Bancar” şi „Inginerie”.


Anul acesta, conform datelor prezentate de Institutul Național de Statistică, şomajul în rândul tinerilor sub 24 de ani a ajuns la circa 33% în mediul urban și 18% în mediul rural.

Târg de cariere online

În prezent, pe portalul Hipo.ro se desfăşoară un târg de cariere online, care se adresează însă doar studenţilor şi masteranzilor care îşi finalizează studiile în această vară. În prima lună de la lansarea evenimentului, respectiv între 20 iunie şi 20 iulie, au fost înregistrate circa 119.000 de vizite din partea unor tineri din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov şi Timişoara. Târgul oferă peste 600 de joburi entry-level, programe de internship şi stagii de practica şi se va desfăşura până pe 15 august.

abonare newsletter