Economie

Şomajul în rândul tinerilor trece de 23%

Statutul de şomer cu diplomă „e revendicat” de un număr din ce în ce mai mare de absolvenţi clujeni în contextul în care tot mai multe companii îşi reorganizează activitatea cu scopul de a-şi eficientiza costurile, renunţând la o parte din personal sau „îngheţând” oferta de locuri de muncă.Nimeni nu vine însă cu soluţii concrete, iar „pisica” este aruncată dintr-o grădină în alta.

Dintre numărul celor care aplică pentru un job, mai bine de jumătate sunt absolvenţi care nu au mai avut un loc de muncă, potrivit companiilor de recrutare.

„Depinde de anunţ, dar în medie 60% dintre cei care aplică pentru un loc de muncă sunt absolvenţi de studii superioare, fără experienţă”, declară un specialist al companiei de HR, Hink.


Deşi nu sunt statistici la nivel local care să releve anvergura „neocupării” în rândul tinerilor, cifrele nu diferă, cu siguranţă, cu mult de cele de la nivel naţional unde, şomajul în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de an este estimat la 23%, de trei ori mai mult decât media națională.

„Estimările nu sunt o surpriză. Administraţia nu a creat locuri de muncă şi nici mediul privat. Dar problema e una europeană, nu doar locală. Acum se analizeză pârghii care să stimuleze sectoarele de activitate la nivelul UE. Ţinta e să se atingă un grad de ocupare de 70% în rândul tinerilor”, spune Daniel Don, directorul Agenţei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj.


Universităţile îşi dau silinţa...

Universităţile spun că fac tot posibilul pentru a le oferi pregătire pentru locuri de muncă căutate pe piaţa de muncă.

„Universitatea Babeş-Bolyai îsi corelează permanent oferta educatională şi programele de studiu conform cerinţelor studenţilor şi a pieţei muncii. În acest sens, UBB propune în fiecare an noi specializări şi programe de studiu atât la nivel licenţă cât şi la nivel de masterat. Mai mult, UBB oferă posibilitatea studenţilor  să-şi găsească un loc de muncă prin platforma online de recrutare UBBstudjobs. Universitatea se implică constant în programe de internship, stagii de practică şi consolidarea relaţiei cu mediul de afaceri cu scopul de a creşte gradul de angajabilitate al studenţilor săi”, a declarat Paul Fărcaş, purtător de cuvânt al Universităţii Babeş-Bolyai.


„Universitatea Tehnică răspunde în prezent într-o foarte mare măsura nevoilor pieţei de muncă. Absolvenţii noştri, conform unei evidenţe pe care o gestionează Universitatea, sunt angajaţi în proporţie de 75 - 90 % după finalizarea studiilor. Ba mai mult, un foarte mare procent - 60% dintre ei – sunt cooptaţi de firme încă din anii de studenţie, urmând ca după finalizarea studiilor să fie angajaţi full time. În aceste coordonate, regional, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este furnizor de forţă de muncă şi are rol polarizator în atragerea investitorilor care solicită ingineri în diferite domenii”, declară Mirela Boţan, purtător de cuvânt UTCN.

 Inspectoratul spune că şomajul nu prinde rădăcini din şcoală

„Dacă luăm tronsonul până la 19 ani majoritatea sunt în şcoală. Diferenţele nu sunt semnificative între numărul de elevi înscrişi în clasa întâi şi absolvenţii de 12 clase. Noi am făcut recent o analiză şi din peste 5.000 de elevi câţi sunt într-o generaţie, doar câteva zeci nu reuşesc să finalizeze cel puţin studiile gimnaziale. La terminarea liceului nu avem date”, a declarat pentru Monitorul de Cluj Valentin Cuibus, Inspectorul şcolar general al judeţului Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter