Economie

Cât a investit EBS România în dezvoltarea profesională a personalului?

EBS România a investit în prima jumătate a acestui an peste 150.000 de euro în dezvoltarea profesională a angajaţilor.

„Pentru EBS România, investiţia continuă în dezvoltarea profesională a angajaţilor, rămâne unul dintre obiectivele generale ale organizaţiei. Astfel, colegii noştri pot beneficia în mod direct de o dezvoltare accelerată, susţinută şi de calitate”, a declarat Daniel Metz CEO EBS România.

Potrivit reprezentanţilor companiei pentru anul acesta au fost alocate 352 ore de traininguri tehnice şi soft skills, la care au participat 390 din angajaţi.


„Având în vedere că trăim într-o lume a schimbării şi activăm în condiţiile unor pieţe fluctuante, ne-am concentrat atenţia şi în aria performanţei manageriale. În acest sens, experţii în dezvoltare managerială şi personală din EBS au elaborat un program de Dezvoltare Managerială, ce se întinde pe o perioadă de 6 luni” a menţionat Adela Negru, Human Resources, Integration & Career Development  Manager.

Etichete: ebs
abonare newsletter