Economie

Piețele imobiliare „se răcesc” la nivel mondial. Împrumuturile, la minimul ultimilor ani

Inflația și creșterea ratei dobânzilor au redus drastic interesul pentru creditele ipotecare. Este de așteptat să intrăm într-o nouă bulă imobiliară, la nivel global, avertizează specialiștii.

Piețele imobiliare „se răcesc” la nivel mondial. FOTO: Depositphotos.com

 

 


Bula imobiliară, la fel ca în 2008, este un fenomen global ce se va resimți în fiecare colț al mapamondului, ca o consecință a crizei financiare alimentată de o inflație accelerată și dobânzi bancare din ce în ce mai mari. 

 


Scăderea prețurilor locuințelor din Suedia s-a accelerat în octombrie, în timp ce țara nordică se luptă cu cea mai severă criză imobiliară din ultimele trei decenii, arătând ceea ce ar putea urma pentru multe alte economii dezvoltate, transmite Bloomberg, citat de compariimobiliare.ro

Majoritatea specialiștilor se așteaptă ca declinul să continue, iar traiectoria actuală a pieţei indică faptul că creşterile uriaşe de preţuri înregistrate în pandemie ar putea fi şterse până la începutul anului viitor. Înanite de declin, piaţa reziden­ţială suedeză se număra printre cele mai fierbinţi din Europa, iar acumularea constantă de datorii din partea gospodăriilor dă de multă vreme bătăi de cap autorităţilor şi băncii centrale ale ţării. În acest stadiu, principala îngrijorare este legată de impactul asupra cheltuie­lilor consumatorilor, în condiţiile în care costurile de finanţare cresc într-o societate unde o mare proporţie din creditele ipotecare au dobânzi variabile.


Piața imobiliară ungară, în declin

Și în Ungaria, creditarea imobiliară se sufocă din cauza ratelor ridicate ale dobânzilor, cererea pe piața imobiliară este în scădere din cauza crizei economice, tot mai mulți oameni nu-și permit să cumpere o locuință, mai ales cei care nu au dreptul la ajutor de stat. În același timp, oferta este și ea în scădere. 

Datorită inflației și creșterii ratelor dobânzilor, interesul și în Germania pentru creditele ipotecare a scăzut drastic. Împrumuturile imobiliare sunt la minimul ultimilor opt ani, noile construcții merg pe tobogan în jos. Pentru mulți oameni din Germania, visul de a-și avea propria locuință e din ce în ce mai îndepărtat. Preţurile locuinţelor vor scădea cu 3,5% anul viitor, însă şansele unui crash în toată regula sunt reduse, revelă un sondaj Reuters realizat în rândul experţilor imobiliari.


Nu doar în Europa sunt probleme: se preconizează scăderi de la vârf la minim de până la 20% pentru țări precum SUA, Marea Britanie și Noua Zeelandă. Preţurile din Canada sunt acum cu 10% sub vârf. 

Prețurile vor scădea în următorii doi ani

În 2024, preţurile sunt aşteptate să scadă cu 0,5% înainte de a creşte cu 1,0% în 2025.


În SUA, vânzările de locuinţe s-au aflat în scădere pentru a noua lună consecutiv în octombrie, în condiţiile în care creşterea dobânzilor creditelor ipotecare şi preţurile ridicate au ţinut cumpărătorii departe de piaţă. Vânzările de locuinţe existente au scăzut cu 28,4% în octombrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 5,9% faţă de septembrie.

Trendul descendent a început în februarie, marcând cea mai lungă perioadă de declin al vânzărilor din 1999.

CITEȘTE ȘI:

Schimbare majoră pe piața imobiliară: Din 2023, proprietarii vor fi obligați să depună contractul de închiriere la ANAF, iar impozitul pe venituri se majorează cu aproape 70%

Ultimele Stiri
abonare newsletter