CFR a desemnat câștigătorii licitației de electrificare și modernizare a două mari loturi din calea ferată care leagă Clujul de Oradea și frontiera cu Ungaria.
Planul urbanistic pentru dezvoltarea culoarului de Nord al Clujului este publicat spre consultare publică. Prin implementarea sa, clujenii vor putea beneficia de un grad crescut de mobilitate pe axa Podul Oașului-Podul Ira.
Asocierea Railworks a fost desemnată de CFR câştigător al contractului pentru electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca - Aghireş.
La sfârșitul lunii august din anul 2021 au fost demarate lucrările de modernizare a Parcului Ștefan cel Mare. Din cauza ploilor din luna septembrie, lucrările sunt în ușoară întârziere.
Consilierii locali sunt convocați în cadrul unei ședințe extraordinare pentru adoptarea unui proiect cu impact ecologic major pentru Cluj. Valoarea proiectului este de peste 12 milioane de lei.
Podul provizoriu din Someșu Rece, care se construiește în zona podului care aproape s-a prăbușit, va fi finalizat la sfârșitul acestei săptămâni. Șoferii vor putea circula în curând fără restricții.