Administrație

Bugetul pe 2022 al Consiliului Județean Cluj este de peste UN MILIARD și jumătate de lei. Ce investiții se vor face anul acesta în județ?

Bugetul general al Consiliului Județean Cluj pe 2022 este de 1.558.000.000 lei și urmează să fie dezbătut în ședința de joi, 10 februarie, a forului județean.

Investițiile propuse din bugetul Consiliului Județean pe 2022. Investițiile propuse din bugetul Consiliului Județean pe 2022.

 

 


Din suma totală a bugetului, 53% reprezintă cheltuieli de personal, 28% bunuri și servicii. Finanțările nerambursabile sunt în valoare de 6,6 milioane de lei.

 


În acest an, continuă demersurile pentru construirea Spitalului Pediatric Monobloc, în valoare totală de aproximativ 300 de milioane de euro.

Astfel, forul județean și-a propus ca în 2022 să fie aprobat Planul Urbanistic Zonal (P.U.Z) prin HCL, să se finalizeze studiul de fezabilitate (în perioada martie-aprilie), să fie finalizată licitația publică și să fie demarate lucrările.


Demararea lucrărilor la Centrul Integrat de Transplant, anul acesta

De asemenea, se continuă procedurile necesare demarării lucrărilor la Centrul Integrat de Transplant, lucrări care sunt preconizate a fi începute în cursul anului.

În acest sens, se propune eliberarea autorizației de construire, predarea proiectului tehnic, iar în primăvară, demararea licitației de execuție.


Unitatea medicală ar trebui să fie finalizată în decurs de cel mult trei ani.

Racordarea la apă și canalizare a mai multor localități

Totodată, cu bugetul din acest an, Consiliul Județean își propune racordarea la apă potabilă a comunelor din zona montană a județului Cluj: Călățele, Mănăstireni, Râșca, Beliș, Mărișel. Investiția va fi demarată în primăvara acestui an.


Valoarea investiției este de 4.000.000 de euro, inclusiv TVA și prevede realizarea următoarelor capacități:

  • 40 km de conductă de transport către rezervoare 
  • 4 rezervoare de înmagazinare apă
  • 5 stații de pompare
  • 30 km de conducte de distribuție în localități.

Astfel, Consiliul Județean îți propune ca la finalul acestui an, în urma investițiilor făcute din buget, 96% din populația județului Cluj să aibă apă potabilă și 75% din populația județului să aibă canalizare.

Continuă asfaltările și lucrările la poduri

Tot ca investiție, forul județean clujean își propune ca în 2022 să asfalteze aproximativ 100 de km de drumuri județene, ca întreținere, în funcție de starea drumurilor la finalul acestei ierni. De asemenea, din cei 110 km care sunt momentan la nivel de piatră sau pământ, se vor mai aduce la nivel de asfalt aproximativ 30 km de drum.

Se propune de asemenea intervenția pe 53 de sectoare de drum județean, continuarea lucrărilor începute pe 4 drumuri județene și începerea unuia nou. Se continuă și lucrările la 5 poduri din județ.

Investițiile principale în 2022:

  • Întreținerea și modernizarea drumurilor județene: 75 mil. lei (60 întreținere + 15 modernizare)
  • Spitalul Pediatric Monobloc: 22,2 mil lei
  • Centrul Integrat de Transplant Cluj: 6,5 mil lei
  • Continuarea celor 26 proiecte din fonduri UE în valoare de 435 mil. lei -> 85% din bugetul de dezvoltare
  • Pregătirea proiectelor pentru depunerea spre finanțare din fonduri UE: 9 mil lei
  • Susținerea spitalelor, atât a celor subordonate CJC, cât și dotarea spitalelor din județ: 7,2 mil lei
  • Finalizarea investițiilor demarate la școli și instituții de cultură: 1,73 mil lei.

Investițiile județului, fără proiecte europene, în 2022, sunt de aproximtiv 78 de milioane de lei (+ 10 mil lei față de 2021), iar investiții totale propuse sunt în valoare de 105 milioane euro.

CITEȘTE ȘI:

Cum va arăta Spitalul Pediatric Monobloc? 500 de medici vor fi angajați, iar lucrările vor începe anul viitor

Bugetul municipiului Cluj-Napoca pe anul 2022 a fost ADOPTAT. Au fost incluse și propunerile clujenilor

Bugetul comunei Florești pe 2022 a fost, într-un final, adoptat. Bulevardul Eroilor, proiectul de interes. Pivariu: „Proiectele merg mai departe”

abonare newsletter