Administrație

Palatul Administrativ al județului Cluj a fost renovat. Clădirea istorică are acum panouri fotovoltaice și lift interior

Palatul Administrativ al județului Cluj a fost reabilitat și modernizat printr-un proiect finanțat prin PNRR. Lucrările la clădirea monument istoric s-au încheiat pe 15 iulie 2026, iar recepția finală a fost făcută pe 4 august.

Palatul Administrativ al județului Cluj a fost renovat/ Foto: monitorulcj.ro Palatul Administrativ al județului Cluj a fost renovat/ Foto: monitorulcj.ro

 

 


 

Palatul Administrativ, sediul Instituției Prefectului – Județul Cluj, a fost renovat și modernizat în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR. Lucrările la clădirea monument istoric au fost finalizate în 15 iulie 2026, iar recepția lucrărilor a avut loc în 4 august. Clădirea a fost construită între anii 1910 și 1911 și este realizată în stil Art Nouveau, cu influențe gotice și renascentiste. Imobilul are o suprafață de 4.453 de metri pătrați și se afla într-o stare avansată de degradare, potrivit Instituției Prefectului Cluj.


Un proiect plin de provocări

Proiectul a avut un parcurs cu mai multe dificultăți administrative. Contractul inițial de finanțare PNRR, în valoare de 37.212.929,88 lei cu TVA, a fost încheiat în ianuarie 2023, însă proiectul a fost întârziat cu 16 luni din cauza contestațiilor la procedurile de achiziție, a litigiilor privind anularea contractului și a reluării procedurilor pentru o nouă atribuire.

În 29 ianuarie 2025 a fost semnat un nou contract de proiectare și execuție cu Asocierea EURAS SRL. Lucrările au început în 10 aprilie 2025, prin ordinul prefectului de începere a lucrărilor, și s-au încheiat în 15 iulie 2026, după 15 luni de execuție.


Valoarea totală finală a proiectului a ajuns la 50.167.591,88 lei, din care finanțarea PNRR este de 11.770.622,68 lei. O altă provocare a fost îndeplinirea la timp a criteriilor stabilite de Guvern pentru ca proiectul să poată fi inclus în Memorandum și să primească avizul necesar pentru continuarea lucrărilor.

Platul Mariaffy, descoperirea istorică din timpul renovării

În timpul lucrărilor a fost identificat un sit arheologic, respectiv părți componente ale Palatului Mariaffy, care datează din aproximativ anul 1800. Acestea au fost puse în valoare la subsolul clădirii. De asemenea, în mai multe încăperi au fost identificate picturi murale originale. Acestea au fost puse în valoare sub forma unor martori.


Prin finalizarea proiectului, Palatul Administrativ a fost adus la standarde europene și se încadrează într-o clasă energetică superioară. Potrivit Instituției Prefectului, consumul de energie a fost redus cu aproximativ 70%. Printre elementele de noutate se numără montarea unor panouri fotovoltaice, a două stații de încărcare pentru mașini electrice și a unui lift interior. 

Maria Forna: „Modernizarea și respectul pentru trecut pot merge împreună”

Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a transmis că renovarea Palatului Administrativ a fost un proiect important pentru toți cei implicați.


„Există proiecte pe care le administrezi și proiecte pe care le trăiești. Renovarea Palatului Administrativ a făcut parte, pentru toți cei implicați, din a doua categorie. În momentul numirii în calitate de prefect, am preluat o clădire emblematică într-o stare avansată de degradare iar astăzi o predăm comunității renovată și eficientizată energetic, fiind dovada vie că modernizarea și respectul pentru trecut pot merge împreună Nu a fost un drum simplu. Au existat provocări administrative considerabile, termene stricte și momente în care finalizarea proiectului a părut incertă. Nu ele sunt însă lucrul pe care aleg să îl rețin astăzi. Aleg să rețin oamenii: colegii din Instituția Prefectului și din Ministerul Afacerilor Interne, proiectanții, constructorii, specialiștii în patrimoniu, arheologii, autoritățile locale și comunitatea clujeană, care au înțeles de la bun început valoarea simbolică și funcțională a acestui edificiu.”, a transmis Maria Forna. 

Maria Forna a descris Palatul Administrativ renovat drept „o punte vie între moștenirea arhitecturală Secession/Art Nouveau a Clujului de altădată și dinamica culturală a prezentului european”.

Emil Boc: „Nu cred că în Europa stă cineva 16 luni în instanțe”

La evenimentul de finalizare a proiectului a fost prezent și primarul Emil Boc. Edilul a vorbit despre întârzierile proiectului și a criticat, în discursul său, procedurile care pot face ca investițiile publice să fie blocate ani întregi.

„Eu nu cred că în Europa stă cineva 16 luni în instanțe pentru un proces pentru o licitație economică”, a declarat Emil Boc.

Primarul Clujului a spus că este nevoie de o legislație mai flexibilă, însă fără renunțarea la transparența privind cheltuirea banilor publici.

Palatul Administrativ renovat este prezentat de Instituția Prefectului drept o legătură între arhitectura istorică Secession/Art Nouveau a Clujului și prezentul european.

Citiți monitorulcj.ro ș pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Clujul are printre cei mai puțini șomeri din România. Prefectul Maria Forna: „Județul rămâne un pol al locurilor de muncă”.

Clujul de altădată. Clădirea de Finanțe, primul palat administrativ al Clujului istoric. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter