Administrație

Noi tarife pentru abonamentele de parcare, din 2024, în Cluj-Napoca. Indexarea taxelor cu rata inflației aduce cheltuieli suplimentare pentru șoferi.

Indexarea tarifelor cu indicele de inflație aduce scumpiri în noul an de până la câteva zeci de lei pentru un loc de parcare. Totuși, anumite taxe vor rămâne neschimbate.

Spații de parcare amenajate la sol, în Cluj/Foto: Municipiul Cluj-Napoca Facebook.com Spații de parcare amenajate la sol, în Cluj/Foto: Municipiul Cluj-Napoca Facebook.com

 

 


Consilierii locali din Cluj-Napoca vor aproba, luni, nivelul taxelor propus pentru anul 2024, în urma indexării cu rata inflației de 13,8% față de anul 2023

 


Anterior, proiectul privind aprobarea noilor tarife pentru taxele abonamentelor de parcare s-a aflat în consultare publică

„Taxele administrate de către Serviciul Public de interes local pentru administrarea parcărilor sunt propuse spre a fi stabilite pentru anul 2024 ținând cont de nivelul aprobat al taxelor pentru anul 2023, indexate cu indicele de inflație de 13,8% postat pe site-ul Institutului Național de Statistică”, se arată în motivarea proiectului de hotărâre


CITEȘTE ȘI: 
Taxe mai mari pentru abonamentele de parcare, anul viitor, în municipiul Cluj-Napoca

În cazul abonamentelor mai scumpe, indexarea aduce majorări de zeci de lei la tariful actual. În majoritatea cazurilor este vorba, însă, de scumpiri de câțiva lei.

Rata inflației de peste 13% duce la majorarea taxelor de parcare, la Cluj-Napoca, în 2024. În unele cazuri, precum pentru plata orară a parcărilor, tarifele rămân neschimbate. 


Tarifele pentru plata cu ora, neschimbate

Nivelul de taxare pentru plata orară a parcărilor din zonele 1 și 2 rămân neschimbate în 2024.

„De precizat este faptul că pentru zona centrală, taxa orară aferentă zonei 1 și zonei 2 este propusă a fi stabilită pentru anul 2024 la nivelul celei aplicate în anul 2023, în considerarea faptului că se urmărește încurajarea staționării de scurtă durată și utilizarea locurilor de parcare de către mai multe persoane”, se arată în referatul proiectului de hotărâre.


Tarife parcări, în 2024, în Cluj-Napoca

Noile tarife de parcare, indexate cu indicele de inflație, propuse pentru 2024:

Pentru abonamentele parcărilor din zona centrală solicitate de:

  • Persoane fizice: 97 lei/an față de 85 lei/an;
  • Persoane juridice: 681 lei/an față de 598 lei/an.

Parcări cu abonament pentru riverani pe cartiere:

  • Persoane fizice: 81 lei/an față de 71 lei/an;
  • Persoane juridice: 287 lei/an față de 252 /an.

Pentru parcări, copertine, garaje cu contracte situate în cartierele municipiului Cluj-Napoca:

  • Persoane fizice: 64 lei/ an față de 56 lei/an;
  • Persoane juridice: 255 lei/an față de 224 lei/an.

Taxe pentru ocuparea unui loc de parcare în zona centrală ZONA 1:

  • Abonamente pentru riverani persoane fizice: 32 lei/lună/loc față de 28 lei/lună/loc;
  • Taxă rezervare loc pentru instituții bancare, pentru activitatea de transport valori și pentru instituții de învățământ superior pentru activitatea de protocol: 382 lei/lună/loc față de 336 lei/lună/loc.

Taxă pentru ocuparea unui loc de parcare în zona centrală ZONA 2:

  • Persoane fizice: 127 lei/lună față de 112 lei/lună;
  • Persoane juridice: 180 lei/lună față de 158 lei/lună;
  • Abonamente riverani persoane fizice (maxim 2 abonamente pe unitate locativă): 32 lei/lună față de 28 lei/lună;
  • Transmisibile: 154 lei/lună față de 135 lei/lună;
  • Taxă pentru rezervare loc de parcare pentru persoane juridice, instituții publice, de învățământ, sanitare și de cult: 382 lei/lună față de 336 lei;

Abonamente anuale pentru parking-uri pentru riverani (cu excepția parkingului Moților):

  • Abonamente persoane fizice riverani: 141 lei/an față de 124 lei/an;
  • Abonamente pentru studenții proprii UBB: 125 lei/an față de 111 lei/an;
  • Abonamente pentru persoane juridice: 1.071 lei/an față de 941 lei/an;
  • Abonamente pentru persoane juridice-terasă: 287 lei/an față de 252 lei/an;
  • Abonamente pentru persoane fizice riverani-terasă: 84 lei/an față de 74 lei/an;
  • Abonamente pentru studenții UBB-terasă: 75 lei/an față de 66 lei/an;
  • Abonament de parcare pentru motociclete, mopede și biciclete: 64 lei/an față de 56 lei/an;
  • Abonament de parcare pentru motociclete, mopede și biciclete pentru studenții proprii UBB: 57 lei/an față de 50 lei/an;
  • Taxă deteriorare sistem prindere: 64 lei față de 56 lei;
  • Taxă deteriorare braț barieră: 1.276 lei față de 1.121 lei;
  • Taxă eliberare duplicat după abonament/contract: 26 lei față de 23 lei;
  • Taxă transcriere abonament/contract pentru parcare, copertină sau garaj: 64 lei față de 54 lei.

 Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Taxe mai mari pentru abonamentele de parcare, anul viitor, în municipiul Cluj-Napoca

SE SCUMPESC abonamentele de parcare, la Cluj-Napoca, în 2023. VEZI noile tarife

abonare newsletter