Administrație

Poate începe proiectarea pistelor de biciclete în cadrul Velo Apuseni! Contractul de 1,6 milioane de lei a fost atribuit.

Undă verde pentru „Velo Apuseni”! Consiliul Județean Cluj începe proiectarea pistelor de biciclete din cadrul proiectelor.

Poate începe proiectarea pistelor de biciclete în cadrul Velo Apuseni. FOTO: Facebook/ Claudiu Salanță Poate începe proiectarea pistelor de biciclete în cadrul Velo Apuseni. FOTO: Facebook/ Claudiu Salanță

 

 


Consiliul Județean Cluj anunță că a semnat marți, 28 noiembrie 2023, contractul de servicii privind proiectarea și asistența tehnică aferente proiectului inter-județean „Velo Apuseni” – Lot județul Cluj.

 


Obiectivul prevede realizarea a 227 km de piste de biciclete, desfășurate pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba, din care peste 40%, respectiv 92,4 km, vor fi amenajați pe teritoriul județului Cluj.

„Se va realiza o conexiune cu celelalte trasee amenajate pe raza județelor Alba și Bihor, astfel încât întreg arealul Munților Apuseni să poată fi pus în valoare. Mai mult, prin implementarea acestui proiect, va crește și atractivitatea județului nostru, constituindu-se într-un plus în ceea ce privește oferta turistică a acestuia”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.


Valoarea contractului de proiectare adjudecat operatorului economic clujean K&K Studio de Proiectare SRL este de 1.688.500 lei fără TVA. Oferta declarată câștigătoare a fost singura depusă în cadrul licitației. Durata contractului de servicii este de 40 luni.

Reamintim în acest context faptul că proiectul „Velo Apuseni” a rezultat în urma unui parteneriat încheiat în anul 2021 între județele Cluj, Bihor și Alba. În luna martie 2023 a fost semnat contractul de finanțare a investiției, în valoare totală de 110 milioane de lei, banii fiind asigurați prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).


Traseu velo de peste 200 km, în Munții Apuseni

Amintim că județele Cluj, Alba și Bihor vor fi conectate prin piste de biciclete, printr-un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cele trei județe vor fi unite în zona Munților Apuseni prin piste de biciclete, pe o distanță de 227 de kilometri. Traseul cicloturistic se va numi „Velo Apuseni” și este distribuit pe teritoriul celor trei județe astfel: 99,3 km vor fi pe teritoriul judeţului Bihor, 92,4 km în judeţul Cluj, iar restul de 35,3 km, pe teritoriul judeţului Alba. Estimările sunt că, în iunie 2026, traseul va fi deschis integral circulației. Proiectul este realizat în cadrul unei asocieri formată din cele trei județe legate de pistă și condusă de Consiliul Județean Bihor.

18,7 milioane de euro din PNRR

Valoarea nerambursabilă a proiectului „Velo Apuseni – Amenajare trasee cicloturistice în Munții Apuseni, pe zona județelor Bihor, Cluj și Alba”, este în cuantum de 92.665.542,75 lei/18.727.500,00 euro + TVA, din care:


  • pentru județul Bihor suma de 40.536.072,225 lei /8.192.250,00 euro + TVA;
  • pentru județul Cluj suma de 37.719.366,30 lei/ 7.623.000,00 euro + TVA;
  • pentru județul Alba suma de 14.410.104,225 lei/ 2.912.250,00 euro + TVA.

Contractul de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a proiectului interjudețean „Velo Apuseni” a fost semnat în martie 2023. 

Implementarea acestui proiect va permite dezvoltarea turistică a întregii zone, precum și beneficii economice și sociale. 

Reamintim că, în paralel, în 2021 a fost încheiat un acord de parteneriat între Consiliile Judeţene Bihor, Alba şi Cluj pentru dezvoltarea şi promovarea turistică a zonei carstice a Munţilor Apuseni, prin care cele trei părţi au convenit să realizeze mai multe obiective de interes comun.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

O singură ofertă, depusă pentru proiectarea Velo Apuseni pe teritoriul Clujului

Ultimele Stiri
abonare newsletter