Administrație

TOP 5 proiecte la Bugetarea Participativă. Ce își doresc clujenii de la oraș? Încă o zi pentru a vota

Din 13 proiecte declarate eligibile vor rămâne 5. Mâine e ultima zi în care clujenii își pot vota proiectele preferate care urmează să fie implementate de municipalitate. În total, la ediția din acest an, au fost depuse 87 de proiecte.

Bulevardul 21 Decembrie. Sursă foto Facebook Emil Boc Bulevardul 21 Decembrie. Sursă foto Facebook Emil Boc

 

Sâmbătă după-amiaza clasamentul proiectelor se prezenta astfel. Cele mai multe voturi au mers pentru proiectul care presupune pădurile urbane, urmat de digitalizarea Serviciului Cimitire.


Micro-păduri urbane  - 400.000 de euro (556 voturi)
Digitalizarea Serviciului Administrare Cimitire -  300.000 euro (320 voturi)
Picturi publice murale dedicate salvatorilor din Cluj-Napoca - 90.000 euro (309 voturi)
Curățenie și sănătate în fiecare grădiniță șți creșă publică - 120.000 euro (226 voturi)
Lărgire trotuar zona sensului giratoriu Calea Turzii, strada Bună Ziua - 35.000 euro (190 de voturi)

  • Până la închiderea votului, care are loc pe 6 noiembrie, clasamentul poate suferi modificări.

Descrierea proiectelor: 

Micro-pădurile urbane sunt o intervenție pe spatii de dimensiuni reduse, unde se plantează dens specii native, non-invazive de arbori, arbuști și alte tipuri de plante perene. Se bazează pe metoda de plantare „Miyawaki” care se inspiră din ecosistemul naturii pentru a creea o pădure densă și diversă. Pădurile Miyawaki cresc de 10 ori mai repede, sunt de 30 de ori mai dense, conțin de 100 de ori mai multă biodiversitate și absorb de 16 ori mai mult CO2 comparat cu pădurile normale.


Cimitirele Clujului, în special Cimitirul Central, atrag anual sute de turiști care vor să viziteze și să depună o floare la scriitorii, oamenii de știință, medicii, aristocrații etc. înhumați aici. O bază de date accesibilă inclusiv de pe telefonul mobil ar ușura căutarea și localizarea mormintelor acestora. 

Pompierii, medicii, asistenții și voluntarii SMURD sunt pregătiți la orice oră din zi și din noapte să sară în ajutor oricui se află în nevoie. Astfel, dorim să facem un îndemn pentru ca aceștia să fie reprezentați în picturi murale, create de artiști specializați, pe fațadele clădirilor sau structurilor ce permit acest tip de lucrări.


Curăță gradinița și creșa cu puterea apei. Praful umed nu zboară.

Lărgirea porțiunii pietonale în partea estică a sensului girator Calea Turzii - strada Bună Ziua


Astfel, toți cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj și au împlinit vârsta de 18 ani mai au la dispozție o zi pentru a-și exprima votul pentru proiectele preferate, declarate eligibile de către Comisia tehnică de analiză din cadrul Primăriei. La final, vor fi selectate  5 proiecte, clasate în funcție de numărul de voturi, indiferent de categoria din care fac parte. Doar persoanele care se află fizic în aria teritorială a municipiului Cluj-Napoca pot vota.

CITEȘTE ȘI:

Cum vrei să arate Clujul? A început o nouă ediție a procesului de Bugetare participativă

Trotuare în Mănăștur, parc pentru câini sau ceas solar. A început votul la bugetarea participativă

Proiectele a 20 de clujeni, declarate eligibile la Bugetare participativă 2021. Etapa de vot a început

abonare newsletter