Studenţii din toată ţara au protestat degeaba în ultimele două săptămâni. Ministerul Educaţiei nu le-a acordat acestora cei 25% în comisia de alegere a rectorului.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj atrag atenţia că în această perioadă există riscul producerii de accidente rutiere din cauza arderii resturilor vegetale din zona şoselelor.
Actorul Ion Besoiu va primi Premiul pentru întreaga carieră, la cea de-a cincea ediţie a Galei Premiilor Gopo, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
Flota a VII-a a marinei SUA şi-a retras luni navele din zona apropiată centralei nucleare de la Fukushima după detectarea în regiune a unui nivel de radiaţii nu foarte ridicat, relatează BBC şi Interfax.
Şase trenuri de călători au întârzieri de cel puţin 70 de minute, după ce linia de contact de pe ruta Brăneşti - Fundulea a fost tăiată, garniturile de tren fiind tractate cu locomotive Diesel între staţiile Pasărea şi Săruleşti, pe un singur fir, au anunţat, luni, reprezentanţii companiei CFR.
Alin Tişe a eliberat Avizul prealabil pentru documentaţia „PUZ Centrală Hidroelectrică prin acumulare şi pompaj – Tarniţa – Lăpuşteşti – investiţie de interes naţional”.