Premierul grec Giorgos Papandreou riscă să declanşeze o nouă criză în zona euro prin anunţul surpriză al organizării unui referendum privind acordul încheiat săptămâna trecută la summitul Uniunii Europene privind ştergerea unei părţi din datoria publică elenă, notează marţi Reuters, citată de Agerpres.
UPDATE: Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Radu Bica, a fost arestat pentru 29 de zile, în urma unei sentinţe pronunţate marţi seară de o instanţă a Curţii de Apel Cluj. Avocaţii lui Radu Bica au spus că acesta va formula recurs.
Grecia va organiza un referendum pe tema noului acord european de susţinere financiară a ţării, anunţă premierul grec, Georges Papandreou, citat de Mediafax.