Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce pregăteşte reînfiinţarea Daciadei, competiţie sportivă destinată tinerilor, care se organiza înainte de 1989.
Peste trei sferturi dintre europeni - 78 la sută - consideră că creşterea numărului de femei cu funcţii politice de conducere în ţările în curs de dezvoltare ar "genera o îmbunătăţire a situaţiei", potrivit unui Eurobarometru efectuat cu ocazia Zilei Mondiale a Femeii, informează Comisia Europeană.
Facebook va lansa astăzi, în cadrul unui eveniment ţinut la sediul din Menlo Park, noul News Feed. Aceasta este prima schimbare a News Feed-ului de când acesta a fost lansat, acum şapte ani.
Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) şi Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) vor deschide un call center dedicat atât celor care suferă de hepatită, cât şi celor care vor să afle informaţii despre această boală.
Douăzeci şi opt de bărbaţi şi femei de la Vatican, laici şi prelaţi, au contribuit la scurgerea de documente în scandalul "Vatileaks", scrie cotidianul italian La Repubblica în ediţia de joi, în timp ce cardinalii se pregătesc pentru Conclavul de alegere a unui nou papă.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA) din România ameninţă cu proteste în stradă, dacă Guvernul nu va reuşi să convingă Fondul Monetar Internaţional de importanţa reducerii TVA la produsele alimentare.
Reprezentantul României la Eurovision va fi desemnat sâmbătă seara, în finala selecţiei naţionale a concursului intrând 12 piese interpretate de artişti cunoscuţi sau debutanţi.
Gustul unei băuturi poate părea diferit în funcţie de culoarea paharului sau a cănii, arată un studiu anglo-spaniol (realizat de cercetători de la Universităţile din Oxford şi Valencia). Aşa încât afirmaţiile că mâncăm şi bem şi cu ochii par a se adeveri, scrie soirmag.be.