Cele 11 persoane rănite în accidentul din Ungaria şi aduse la Bucureşti sunt conştiente, unele deja fiind operate, a declarat sămbătă secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, potrivit Agerpres
În perioada 29-30 august, poliţiştii rutieri, împreună cu cei de ordine publică, au acţionat pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză.
Gigi Becali nu va putea participa la activităţi sportive şi culturale, după ce a fost sancţionat disciplinar de conducerea Penitenciarului Bucureşti Jilava pentru că a folosit cartela unui deţinut pentru a telefona în afara închisorii.
Trei români au murit şi 18 au fost răniţi într-un accident produs vineri dimineaţă în Ungaria, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident pe autostrada M5, pe sensul spre Budapesta, informează MAE.