CNADNR a anunţat că începând de luni vor fi puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi încă 18 camere de monitorizare video, pentru a depista autovehiculele care circulă fără rovinietă.
Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat, luni, că a încuviinţat percheziţia domiciliară, reţinerea şi arestarea preventivă a procurorului Angela Eugenia Nicolae, şef al Biroului de Relaţii Internaţionale şi Programe din cadrul Parchetului ICCJ, la cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Jurnalistul Adrian Georgescu a parcurs pe jos peste 600 de kilometri prin nordul Spaniei, între oraşele Santander şi Santiago de Compostela, parte a unei rute străvechi a pelerinilor, denumită “El Camino del Norte”.
Marea Britanie s-a confruntat, luni dimineaţa, cu cea mai gravă furtună din ultimii zece ani, un băiat fiind dat dispărut în Sussex (sud), iar în Franţa aproximativ 30.000 de persoane au rămas fără curent electric.
Teatrul Maghiar de Stat Cluj participă cu spectacolul Leonida Gem Session, adaptare după Caragiale în cădere liberă, regia Gábor Tompa, la Festivalul Naţionalul de Teatru.
160 de percheziţii au loc, luni, în Bucureşti, Prahova, Giurgiu, Arad, Călăraşi, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 50 de milioane euro, fiind dispusă urmărirea penală a 50 de persoane, între care angajaţi ai Ministerului de Finanţe, avocaţi, administratori de firme .
Un jucător la Loto 5/40 a câştigat duminică premiul categoriei I, în valoare de peste 61.000 de lei, iar marele premiu la Loto 6/49, de aproape 4,9 milioane de lei, a fost reportat.