Primarul Emil Boc a participat la discursul anual de la Berlin despre Starea Europei unde sunt invitaţi lideri politici de la cel mai înalt nivel al Uniunii Europene.
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca organizează miercuri, 13 noiembrie, de la ora 11.00, vernisajul expoziţiei temporare Peisajul geofizic al aşezării de la SAMUM şi al frontierei romane a provinciei Dacia.
Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca va analiza în şedinţa ordinară din data de 14 noiembrie proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii “construire complex de agrement în baza sportivă din Cartierul Gheorgheni, strada Alexandru Vaida Voevod din municipiul Cluj-Napoca“, proiect din iniţiativa primarului Emil Boc.
Doi cosmonauţi ruşi au ieşit, sâmbătă, din Staţia Spaţială Internaţională (ISS) în spaţiu cu torţa olimpică, pentru prima dată în istoria Jocurilor Olimpice, cu trei luni înainte de cele de la Soci, potrivit imaginilor difuzate în direct de televiziunea rusă.
Luminiţa Gheorghiu a fost nominalizată la premiile ce vor fi decernate de Academia de Film Europeană (EFA) în acest an, la categoria "cea mai bună actriţă", pentru rolul din lungmetrajul "Poziţia copilului", regizat de Călin Peter Netzer, informează site-ul organizatorilor.
Directorul SC. Salina Turda Durgău SA, Vasile Nemeș, societate în administrarea căreia de află și bazinul didactic de înot, a declarat că hidoizolația a fost realizată defectuos de către constructor, iar acum s-au găsit doar soluții de provizorat în vederea redeschiderii.
Micul prinț George, al treilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, va debarca în curând în 5.000 de gospodării. O firmă de jucării germană a creat o păpușă cu chipul prințului, anunță The Telegraph.
Cântăreaţa americană Lady Gaga a dezvăluit într-un interviu recent că a fumat "15 ţigări cu marijuana pe zi", pentru a suporta mai uşor durerile puternice pe care le simţea în zona şoldului drept, din cauza cărora a fost operată la începutul acestui an.