Duminică, 24 noiembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce joi, 21 noiembrie, Loteria Română a acordat 14.268 de câştiguri în valoare totală de peste 808.568 lei.
Actorii Johnny Depp şi Mia Wasikowska îşi vor relua rolurile Pălărierul cel Nebun, respectiv Alice, într-o continuare a filmului "Alice în Ţara Minunilor", regizat în 2010 de Tim Burton, care va fi lansată în 2016.
Un accident rutier cu trei victime s-a produs de scurt timp pe Autostrada Transilvania, la kimometrul 37, pe sensul de mers dinspre Turda spre Cluj-Napoca.
Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a fost decorat sâmbătă, 23 noiembrie 2013, cu cea mai înaltă distincţie a Eparhiei de Cluj-Gherla, distincţia Crucea Sfântul Iosif. de către PS Florentin Crihălmeanu, cu ocazia împliniri a 160 de ani de la întemeierea Eparhiei greco-catolice de Armenopoli-Gherla.
Aparatul de fotografiat Leica Luxus II placat cu ar , un exemplar foarte rar - doar 4 astfel de aparate există în întreaga lume – a fost vândut în cadrul unei licitaţii contra sumei de 460.000 de euro.
Site-ul britanic FreeDeliveryLand.co.uk a realizat un sondaj în urma căruia a fost stabilit un top care cuprinde cinci filme ce sunt considerate cele mai triste producţii hollywoodiene din toate timpurile.
Egiptul l-a expulzat sâmbătă pe ambasadorul Turciei la Cairo ca urmare a afirmațiilor premierului turc Recep Tayip Erdogan, care a condamnat represiunea împotriva islamiștilor declanșată de noile autorități egiptene. În replică Ankara l-a declarat sâmbătă "persona non grata" pe ambasadorul Egiptului în Turcia.