Poliţiştii cluje au fost sesizaţi, miercuri 11 decembrie (a.c.) despre faptul că un grup de hoţi au furat, de pe o proprietate din extravilanul satului Chidea, aproximativ 800 de kilograme de fân, cauzând un prejudiciu de 400 lei.
Iubitorii sărbătorilor de Crăciun şi de tradiţii româneşti se vor putea delecta cu un concert de colinde atent alese din repertoriul românesc, susţinut de 70 de muzicieni ai Filarmonicii de Stat Transilvania, sub bagheta dirijorului Cornel Groza. Spectacolul va avea loc pe data de 16 decembrie, începând cu ora 19:00, la Casa Universitarilor.
Refuzul Magen David Adom, echivalentul Crucii Roşii în Israel, de a accepta sângele donat de o deputată de culoare de origine etiopiană, Pnina Tamano-Shata, a provocat, miercuri, un scandal în Israel.
Preşedintele SUA, Barack Obama, premierul britanic David Cameron şi premierul danez Helle Thorning-Schmidt au fost surprinşi în timp ce se fotografiau singuri, cu un telefon, râzând, la ceremonia de omagiere a lui Nelson Mandela.
Ambasada Olandei în România, Ambasada SUA, ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris şi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, au arătat miercuri că urmăresc amendamentele la Codul Penal prin care Camera Deputaţilor a scos preşedintele şi parlamentarii din categoria funcţionarilor publici.