O aeronavă care a plecat, luni după-amiază, de la Bucureşti spre Oradea, şi care avea la bord un echipaj medical, a aterizat forţat într-o pădure dintr-o zonă muntoasă, pe un drum forestier între judeţele Alba şi Cluj. În accident, pilotul Adrian Iovan şi-a pierdut viaţa, o asistentă medicală, a murit de asemenea, iar copilotul avionului este în stare foarte gravă.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) va prezenta, marţi, ministrului de Interne, Radu Stroe, un raport detaliat cu privire la intervenţia care a avut loc luni, după accidentul aviatic produs în Munţii Apuseni.
La percheziția efectuată de poliție marțea trecută la domiciliul lui Justin Bieber s-au găsit „recipiente” pline cu marijuana. Percheziția s-a făcut în contextul unui conflict între vecini.
O echipă a ziarului Monitorul de Cluj a fost prezentă la locul în care s-a prăbușit avionul. Pozele au fost realizate de fotoreporterul Monitorul de Cluj, Otilia Mureşan.
Procurorii au dispus ca autopsiile pentru Iovan şi pentru studentă să fie făcute la Câmpeni. Iniţial, trupul lui Adrian Iovan, scos din avion şi dus la un centru din Câmpeni, ar fi trebuit să fie preluat şi dus la IML Cluj.
Toţi răniţii au fost aduşi la UPU 1 Cluj. Toate cele şapte persoane din avionul care a aterizat forţat au fost găsite de un pădurar. Răniţii în accidentul aviatic sunt conştienţi, fiind internaţi la terapie intensivă.
Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, marţi dimineaţă, întrebat despre dificultăţile de localizare a avionului prăbuşit în Apuseni, că răspunsul poate fi găsit la STS Cluj.
Directorul general al CFR SA, George Micu, a fost înlocuit din funcţie de Ionel Voicu, director general adjuct pe proiecte europene, iar Consiliul de Administraţie al companiei a fost completat cu doi membri, după ce Victor Cionga şi George Ciobănaşu, selectaţi iniţial, au renunţat la această funcţie.