Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins luni, 14 aprilie, propunerea de prelungire a arestului preventiv în cazul inspectorului veterinar clujean Mircea Olimpiu Lucaciu, şeful Serviciului Inspecţii din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare Cluj. El a fost eliberat.
Anchetatorii au început urmărirea penală pentru furt, delapidare, luare de mită, dare de mită şi favorizarea infractorului, a 38 de persone implicate în dosarul privind furtul de combustibil din remiza de locomotive a CFR.
Deputaţii Sovietului Suprem de la Tiraspol au aprobat în unanimitate o propunere adresată Dumei de Stat şi preşedintelui rus Vladimir Putin prin care cer recunoaşterea independenţei regiunii transnistrene şi alipirea la Rusia.
Primarul Emil Boc a anunţat că în toamna acestui an nu mai puţin de zece străzi vor intra în reparaţii. Proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnici pentru aceste străzi va fi discutat în şedinţa din 28 aprilie a Consiliului Local.
Locuitorii orașului rus Ivangorod, de la granția cu Estonia, au trimis, în urmă cu patru ani, câte o petiție președinților Rusiei și Estoniei prin care cereau ca orașul lor să fie alipit Estoniei.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că începând cu data de 1 iunie clujenii îşi vor putea cumpăra prin SMS biletul pentru transportul în comun.