Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că zborul cu un avion F-16 a fost "o experienţă absolut unică", pe care nu poate să o compare cu cea din maşina de curse, şi că a fost "mândru" când a putut să se dea jos din avion şi să meargă drept.
Peste 83 de kilograme de fursecuri și prăjituri, în valoare de aproximativ 3.000 de lei, au fost confiscate de poliţiştii clujeni în urma unor controale în trafic. Reprezentantul societăţii care transporta marfa a fost amendat cu 20.000 de lei.
Aproximativ 55 m.c. de material lemnos, în valoare de circa 15.000 de lei, au fost confiscaţi de poliţiştii de investigare a fraudelor din Cluj. De asemenea, a fost aplicată o sancţiune contravenţională de 2.000 de lei.
Clujeanul Teodor Borș a construit mai multe pagini de internet identice cu cele ale marilor bănci, pe care le-a trimis utilizatorilor de sisteme informatice. Datele a mii de români au ajuns la rețelele de crimă organizată din Rusia.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a cerut, joi, Republicii Moldova şi Ucrainei să ridice imediat blocada impusă Transnistriei afirmând că locuitorii de acolo ”trebuie să decidă singuri ce vor”.
Viteza medie cu care vor circula şoferii pe drumurile naţionale sau locale va scădea până în 2020, potrivit unui document al Master Planului de Transport.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut pentru prima dată, joi, că forţele armate ruse erau prezente în Crimeea la referendumul din martie, care a permis alipirea peninsulei ucrainene la Rusia.