Procurorii spun că Ioan Petran consilier judeţean PNL a solicitat în numele lui Uioreanu 20.000 euro mită unui director al companiei UTI prin SMS. Banii erau ceruţi pentru ca UTI să primească în concesiunea parcarea şi serviciile de parking ale aeroportului din Cluj.
Alertă marţi seara în jurul orei 19.00 în Piaţa Cipariu din municipiul Cluj-Napoca. Un autoturism BMW a fost la un pas să fie cuprins de flăcări după ce, la un moment dat, de sub capota maşinii a început să iasă fum. Cel aflat la volanul BMW-ului a oprit imediat, iar şoferul unui troleibuz i-a dat acestuia un extinctor cu care a stins focul.
DNA arată că preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, declara în 2012 că are venituri lunare medii de 6.213 de lei, însă dovezile anchetatorilor relevă că acesta realiza cheltuieli de peste 20.000 de lei pe lună, resursele financiare ascunse reprezentând foloasele faptelor sale de corupţie.
Oamenii de afaceri Dan Adamescu şi Iosif Armaş, precum şi judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, au fost trimişi în judecată, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă.
Scandal între Poliţia Cluj şi administratorii unei brutării din Săvădisla după ce poliţiştii de la investigarea fraudelor (SIF) au descins la sediul firmei de unde au ridicat 4 tone de marfă şi au aplicat şi o amendă contravenţională. Reprezentanţii brutăriei îi acuză pe poliţişti de grave abuzuri. “E strigător la cer” spune Oana Hărţău, administratorul firmei.
Şeful SRI, George Maior, a declarat, ieri, că a existat o informare a preşedintelui Traian Băsescu privind activităţile clanului Bercea în octombrie 2009, dar că şeful statului a avut dreptate atunci când a spus că nu a fost informat despre legăturile dintre Sandu Anghel şi fratele său.
Electric Castle Festival 2014 a adus pentru a doua oară muzica electronică pe domeniul Castelului Banffy, doborând toate recordurile stabilite vreodată în România la evenimente similare. Peste 79.000 de participanţi din ţară şi străinătate au făcut să vibreze castelul timp de patru zile, 11.000 de oameni au umplut până la refuz spaţiul amenajat pentru camping, în timp ce site-ul festivalului a fost accesat de 50.000 de vizitatori unici.