Adrian Sârbu a fost reţinut, luni seară, pentru 24 de ore, de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând ca procurorii să ceară arestarea preventivă în cazul său. Adrian Sârbu s-a aflat, luni după-amiază, la Parchetul General, pentru audieri.
Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare în cazul afirmaţiilor făcute de deputatul Elena Udrea, în urma începerii urmăririi penale pe numele ei, de către procurorii anticorupţie, au declarat luni, pentru Mediafax, surse din CSM.
Turiştii aflaţi în aceste zile la Veneţia, dar şi localnicii sunt fascinaţi de “turcii” din Harghita, “babele” din Maramureş şi „dracii” din Maramureş.
SC Quatro Eco Salub, firma care se ocupă de deszăpezirea unui mare sector din Comuna Florești, a fost amendată luni, 2 februarie, cu suma de 2.000 lei pentru deficiențe în deszăpezire.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, şi senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, în dosarul „Gala Bute”, în care sunt suspectaţi de fapte de corupţie.
Clădirea Parlamentului European din Bruxelles a fost evacuată parţial luni, din cauza prezenţei unui vehicul suspect, după un incident similar înregistrat cu puţin timp înainte la ambasada SUA.