Cea de-a treia zi de luni a anului, care în 2015 cade pe 19 ianuarie, este considerată a fi cea mai deprimantă zi, la această concluzie ajungând un psiholog britanic care a creat o formulă matematică pentru a identifica cele mai dificile momente ale anului, potrivit presei internaţionale.
Procurorii DNA fac, luni, percheziţii la sediile IPJ Timiş şi Poliţiei Recaş, într-un dosar privind fapte de corupţie, printre cei vizaţi fiind şeful Poliţiei Judeţene şi adjunctul acestuia, Sorin Muntean şi Florin Bolboş, precum şi şeful de la Rutieră, Marcel Crăciunescu, spun surse judiciare.
SRI precizează într-un comunicat că accesul autorităţilor competente la un anume echipament IT şi la datele cu caracter privat stocate pe acesta, care presupune restrângerea exerciţiului unor libertăţi fundamentale, se poate face exclusiv în baza unei autorizaţii a unui judecător.
Fiecăruia dintre noi este în felul său unic, special și de neînlocuit. Dar uneori, când apropii două fotografii una de cealaltă, aproape că uiți acest adevăr.
Cel de-al treilea deţinut care a evadat ieri după amiază din arestul IPJ Cluj a fost prins de poliţişti duminică dimineaţa. Tânărul, în vârstă de 22 de ani, este cercetat pentru tentativă de omor. Potrivit unor surse din Poliţia Cluj, el a fost găsit tot în zona gării, unde în cursul zilei de sâmbătă poliţiştii au mai găsit un alt deţinut ascuns în aceeaşi zonă.
Armele folosite de fraţii Said şi Cherif Kouachi în atacul de la redacţia săptămânalului de satiră Charlie Hebdo ar fi de provenienţă românească, scrie ziarul britanic „The Telegraph” în ediţia sa electronică.
Un al doilea deţinut care a evadat din arestul IPJ Cluj sâmbătă după amiaza a fost prins în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică. Potrivit unor surse din Poliţia Cluj, deţinutul a fost prins în centrul oraşului. El a fost dus în faţa procurorului de caz pentru a fi audiat, au mai spus sursele citate. Căutările poliţiştilor continuă pentru prinderea celorlalţi doi deţinuţi.