Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a participat luni la o şedinţă a Consiliului Judeţean, unde le-a cerut consilierilor judeţeni “în al 13-lea ceas” să cumpere terenul de 60 de hectare care se află în administrarea comunei Feleacu pentru realizarea Centrului de Managament Integrat al Deşeurilor. CJ Cluj ar urma să plătească pentru cele 60 de hectare 1,5 milioane de euro. Nu au lipsit şicanele, ironiile şi schimburile acide de replici între consilierii judeţeni.
„Cine n-aude, nu vede și tace, trăiește o sută de ani în pace!” spune un proverb sicilian. INCREDIBIL! Aparatul de „specialitate” al Consiliului Județean Cluj tolerează greșelile pentru a nu-și crea probleme și pentru a nu pierde sporurile pe proiecte!
Localitatea Gârbău pare să fie în pragul răscoalei după ce o companie care a cumpărat terenuri în comună și-a anunțat intenția de a construi un depozit pentru produse chimice.
Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaş a finalizat în această lună lucrările privind punerea în exploatare experimentală a două noi acumulări descoperite în Platforma Moldovenească şi Bazinul Transilvaniei, pe raza localităţilor Frasin (jud. Suceava), respectiv Criş (jud. Mureş).
Cablurile aeriene care alimentează cu energie iluminatul public vor fi trecute în subteran. Lucrările vor dura un an și sunt finanțate din bugetul local.
Un accident rutier a avut loc duminică, 29 martie, în jurul orei 22:30, în localitatea Livada, soldat cu rănirea uşoară a cinci persoane şi avarierea a două autovehicule.
Caravana Docuart ajunge pentru al doilea an consecutiv în Cluj-Napoca la Cinema Mărăști, de această dată pe 4 aprilie, unde va proiecta filmele premiate la București Docuart Fest 2014, singurul festival de film documentar românesc. Proiectul este organizat de Asociația Docuart cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.