Filarmonica de Stat „Transilvania” organizează vineri, 19 februarie, concertul vocal-simfonic care-l readuce la pupitrul orchestrei filarmonicii pe dirijorul Jan Stulen.
Membrii Comisiei pentru muncă din Camera Deputaților au dat raport de admitere marți pentru proiectul de lege care vizează extinderea perioadei de acordare a concediului paternal de la 5 la 10 zile lucrătoare pentru fiecare copil, cât și a perioadei în care părintele poate solicita acest concediu, de la opt săptămâni la două luni, așa cum prevede forma adoptată de Senat.
Un apel la 112 a anunţat luni seara în jurul orei 18:00 că într-un imobil de pe strada Mihail Kogalniceanu din Dej o femeie se află în stare de inconştienţă.
Cauciucul unui troleibuz care circula înspre Mănăştur a explodat luni după amiază, în urma incidentului o pasageră fiind rănită. Circulaţia pe strada Primăverii s-a desfăşurat cu dificultate.
Cluj-Napoca este un oraș cu un patrimoniu bine conturat. Teatru, operă, muzee, clădiri emblematice, toate stau mărturie faptului că acest oraș are valoare culturală. Totuși, la o privire mai atentă, pe lângă elementele de artă și cultură deja consacrate, clădirile Clujului spun și alte povești. Poveștile marcate pe pereți.
Primarul Clujului, Emil Boc, a spus într-o emisiune de la un post de radio local că este nemulţumit de felul în care s-au executat lucrările din centrul oraşului.
Campioana ignoranţei este DGASPC Cluj care, deşi este o instituţie mare de stat nu a avut site până acum trei luni. Instituţiile de stat din Cluj nu conştientizează că suntem în era tehnologiei şi se pune mare accent pe internet. Majoritatea site-urilor acestora sunt prost actualizate, cu informaţii vechi şi greu de găsit. De exemplu, DSP Cluj nu a mai actualizat statistica privind bolile din anul 2012.