Soluţionarea incendiilor repetate de la groapa de gunoi temporară de la Pata Rât a fost amânată din cauză că rectificarea bugetului judeţului a picat la votul consilierilor din şedinţa de vineri.
Atenţie la locurile de unde cumpăraţi carne şi produse din carne în perioada sărbătorilor pascale. Inspectorii sanitar-veterinari au descoperit nereguli serioase în urma controalelor din ultimele zile.
Procurorii DNA au disjuns dosarul în care a fost trimis în judecată omul de afaceri Ioan Niculae, fiind investigate posibile fapte de corupţie, vizând foşti înalţi demnitari, printre care Emil Boc, Gheorghe Pogea, Adriean Videanu, Ilie Sârbu şi Vasile Puşcaş.
Radicalizarea unor poziţii privind anumite subiecte este o tendinţă în creştere la nivelul societăţii româneşti, iar părerile pro şi contra duc la un discurs tot mai aprins între indivizi. Cine sunt „ţapii ispăşitori” şi de unde au pornit problemele?
Cinci persoane au fost reţinute miercuri, 27 aprilie, pentru 24 de ore, iar aproximativ 225 de grame de cannabis au fost descoperite şi ridicate pentru cercetări, în urma activităţilor efectuate de către poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT din Cluj.
Lucrările la segmentul demolat al Autostrăzii Sibiu–Orăştie vor fi terminate în 1 septembrie, declară ministrul Transporturilor, Dan Costescu, potrivit căruia acest lucru nu înseamnă, însă, reluarea traficului.