Procurorii DNA - Serviciul teritorial Oradea continuă miercuri audierile, fiind convocat deputatul PNL Ioan Oltean, care nu a făcut declarații, precum și fostul prefect de Bihor, senatorul Gavrilă Ghilea.
Mai multe persoane au iniţiat pe Facebook o mişcare de protest faţă de decizia dată de senatori în cazul lui Gabriel Oprea, fiind deschisă o pagină intitutală "Oprea este cercetat, vrem să fie judecat", unde câteva sute de persoane şi-au anunţat prezenţa în Piața Unirii, joi, la ora 18.00.
Dan Dungaciu, Lucian Croitoru, Vasile Pușcaș, Cristian Pârvulescu, Valentin Lazea și Iulian Chifu se numără printre persoanele nominalizate să facă parte din Comisia prezidențială pentru elaborarea Proiectului de țară.
Ministrul Justiţiei Raluca Prună a declarat, referitor la protestele angajaţilor din ANP de la Gherla, că va discuta direct cu sindicalişii cu ocazia vizitei pe care o va face acolo pentru inaugurarea unui centru terapeutic pentru femei, vizită care nu a fost anulată.
România ar putea călca pe urmele Țării Galilor, Canadei și Australiei în privința normelor dure antifumat. Clujeanca Aurelia Cristea, iniţiatoarea Legii antifumat care a stârnit nenumărate controverse, propune noi amendamente şi este clar că îşi va pune iar în cap toţi fumătorii.
Cum ar fi dacă ar veni un tăvălug peste România și ar ucide jumătate din locuitori (sau o boală, sau un asteroid)? Poate careva dintre noi să judece cine ar fi drept să trăiască și cine ar fi drept să rămână?