Cozi de sute de persoane s-au format în mai multe județe din țară, printre care şi la Cluj, în fața agențiilor de mediu încă de duminică sau chiar sâmbătă de către cei interesați să își depună dosarele pentru accesarea finanțării în programul Casa Verde, luni fiind deschiderea sesiunii de depunere pentru persoanele fizice.
Fostul finanţator al echipei de fotbal „U” Cluj, Florian Walter, a fost plasat, luni, sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile de către procurorii DIICOT Cluj într-un dosar care priveşte clubul, au declarat surse judiciare pentru agenţia Mediafax.
DNA a descins luni dimineaţa la sediul Primăriei Cluj-Napoca şi al UDMR. Au fost făcute percheziţii şi acasă la viceprimarul Anna Horvath, iar ulterior a fost chemată la sediul DNA pentru audieri.
Marți dimineața va intra în vigoare o informare de ploi, intensificări ale vântului și precipitații mixte, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutierte (CNAIR) anunţă într-un comunicat că lucrările de reconstrucţie de pe lotul III Orăştie-Sibiu au fost finalizate.
Claudia Codreanu şi Costin Soare vin la Cluj-Napoca, cu proiectul „O voce. O lăută. O chitară”, în cadrul festivalului internaţional Toamna Muzicală Clujeană. Organizatorii îi aşteaptă mâine pe clujeni la Colegiul Academic, pentru o seară cu lucrări din creaţia lui John Dowland, José Marín, Agustín Barrios Mangoré, Mario Castelnuovo-Tedesco şi Manuel de Falla.
Nigel Kennedy,cel mai vândut violonist al tuturor timpurilor, este nerăbdător să revină în România. Cunoscutul violonist va susține două concerte la noi în țară: unul va avea loc la București și unul va avea loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în data de 19 octombrie, începând cu ora 20:00.