Andrea Chiș e judecătoare la Secția Civilă a Curții de Apel Cluj și lector univ. dr. la Facultatea de Drept a UBB. Ex soţia celebrului procuror Doru Ţuluş, fostul șef al secției a II-a a DNA, Chiş şi-a depus recent proiectul de candidat pentru CSM.
Echipa Monitorul de Cluj s-a alăturat campaniei Walking Month prin care clujenii sunt invitaţi să meargă pe jos pentru a ajuta copiii cu handicap locomotor. Cei care vor să se implice în campanie tot ce trebuie să facă este să meargă cât mai mult pe jos.
Administratorii rampei temporare de deșeuri de lângă municipiul Cluj-Napoca, ce a fost cuprinsă de un incendiu duminică seară, intenționează să depună plângere la poliție, având suspiciunea că focul nu a izbucnit accidental.
Chiar dacă cu întârziere, nota de plată pentru marele fiasco numit Centrul de Deşeuri a venit. Consiliul Judeţean Cluj a fost obligat să returneze 4 milioane de euro ca urmare a lucrărilor neconforme executate, asta pe lângă cele 11,5 milioane de euro la cât se ridică cheltuielile neeligibile, adică acele lucrări care nu vor fi decontate de la Uniune Europeană. Ca să-şi acopere urmele, instituţia face ce ştie mai bine: “fură”.
Un fum gros s-a ridicat din zona rampei de gunoi de la Pata Rât, duminică seara. Deșeurile au luat foc din nou, după ce în urmă cu aproximativ două luni incendiile au fost frecvente la rampa de deșeuri.
Am asistat săptămâna trecută, petrecut în același timp, la un dublu eveniment: un experiment mediatic și o înfruntare simbolică. Este vorba despre confruntarea dintre Cătălin Tolontan, redactor-șef la Gazeta Sporturilor, și Mircea Badea, realizator Antena 3, aflați de mai multă vreme pe poziții contondente, dar reuniți acum, în special, pentru a (se) lămuri cu privire la afacerea Hexi Pharma.
Comunitatea internațională ar trebui să facă tot ce poate pentru ca în Siria să se instaleze pacea, astfel încât "să nu mai trebuiască să plece valuri, valuri de musulmani de acolo", a declarat, duminică, la Alba Iulia, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Andrei Andreicuț, care a susținut că etosul Europei nu trebuie să se schimbe.
Meteorologii estimează o vreme mai caldă decât în mod normal în luna septembrie, în special în sud-estul țării, și în octombrie în majoritatea regiunilor, reiese din prognoza de specialitate valabilă pentru intervalul septembrie - noiembrie 2016, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).