Ne învârtim în jurul cozii de credem că e altfel: România prezintă toate semnalmentele unui stat eșuat, cu principalele instituții blocate, cu partide și politicieni care nu mai reprezintă pe nimeni și cu o populație cvasi-absentă din spațiul public.
Al doilea marş al comunităţii LGBTQ va avea loc în acest weekend, cu toate că autorităţile spuneau că vor interzice pe viitor ca în Cluj-Napoca să se mai desfășoare parade gay. În aceeaşi zi, Noua Dreaptă a anunţat organizarea mitingului pentru familie în Piaţa Avram Iancu. Se vor repeta incidentele de anul trecut?
Un proiect de hotărâre de Guvern, care prevede interzicerea vânzării băuturilor energizante persoanelor sub 18 ani, a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii. Nerespectarea prevederilor poate duce la sancţiuni de până la 20.000 de lei.
Poliiștii clujeni au depistat un tânăr care se afla la volan în timp ce era sub influența substanțelor psihoactive. În acest weekend, peste 100 de polițiști au descins în cluburi într-o acțiune de amploare pentru prinderea în flagrant a unor eventuali consumatori și distribuitori de droguri.
Într-o sală mică în Cluj-Napoca, de ani de zile se nasc campioni mondiali. Antrenamente riguroase, eforturi din partea părinților, emoții compun viețile a câțiva tineri care și-au dedicat copilăria unui sport frumos, dar care are un public prea restrâns: taekwondo.
Organizatorii festivalului NEVERSEA alături de Primăria muncipiului Constanța demarează astăzi campania “S.O.S Cazino”, campanie prin care inițiatorii doresc să pună în valoare această clădire simbol a României dar și să contribuie la procesul de salvare a clădirii.