După ce Inspectoratul regional de stat în construcţii Nord-Vest a blocat activitatea urbanistică a Floreştiului, pentru că nu exista un plan urbanistic general în vigoare, Instanţa a deblocat-o.
Câteva obiecte personale care i-au aparţinut marelui om politic Iuliu Maniu, dar şi prima hartă a României Mari, realizată de generalul Constantin Teodorescu, cartograf al Armatei României, în februarie 1919, precum şi alte documente importante ale Unirii au fost expuse, joi, în cadrul unei conferinţe organizată la Primăria Cluj-Napoca, în cadrul "Zilelor Clujului".
În câteva zile, cel mai mare eveniment din România dedicat filmului și industriei cinematografice va da startul unui maraton de proiecții speciale, premiere mondiale, evenimente în aer liber, expoziții aniversare și petreceri legendare.
Eseist, poet, critic literat, traducător, dramaturg, membru al Uniunii Scriitorilor din România, François Bréda a murit miercuri seara, la doar 62 de ani.
În școala din comuna Rîșca, județul Cluj, învață 64 de suflete, de la grădiniță până la clasa a opta. Din lipsă de elevi, după cum legislația în vigoare o cere, orele se țin cu câte două clase în același timp. Elevi de diferite vârste împart aceeași sală, același profesor, fiindcă în mediul rural sunt tot mai puțini copii. Această metodă de predare se numește „învățământ simultan” și a fost o practică des întâlnită pe vremuri. La țară însă, copiii sunt puțini, iar școlile nu au de ales, iar această metodă de predare aduce atât avantaje cât și dezavantaje elevilor.
Ediția a opta a Zilelor Clujului, primul festival de mare amploare din an ce are loc la Cluj-Napoca, începe mâine, joi, 17 mai, va dura 4 zile și se va desfășura în peste 30 de locuri din oraș. Peste 100 evenimente și 5 scene vor contura evenimentul a cărui temă este Centenarul – Sărbătoarea a 100 de ani de la Marea Unire.
Creştinii ortodocşi sărbătoresc, joi, Înălţarea Domnului, cunoscută şi ca Ispasul sau Paştele Cailor, ultima zi din an în care se pot înroşi ouă şi se salută cu ”Hristos a înviat!”. Din 1920, slujbele de la biserică pomenesc Eroii Neamului, de aceea tot astăzi, în România, este Ziua Eroilor.