România, în anul Centenarului, se confruntă cu cel mai mare dezastru demografic de până acum. Datele arată că în fiecare oră populaţia scade cu 5 români, iar unde nu scade, pleacă, deoarece suntem pe locul doi la migraţie. În acest condiţii se pune întrebarea cine va fi aici peste alţi 100 de ani.
O casă care stătea în calea lucrărilor de construcţie, pe tronsonul 1 al autostrăzii care leagă A1 de A3 între Sebeş (Alba) şi Tuda (Cluj), a fost demolată.
Mii de elevi, în fiecare an, merg să studieze peste hotare, precizând că studiile la o universitate de top le-ar putea oferi mai multe oportunităţi de angajare, dar şi de dezvoltare. Aceştia spun să sistemul educaţional românesc are mai multe minusuri şi ar trebui să urmeze exemplul celor străine.
Antreprenorul Dorel Goia (acționarul principal al grupului Teraplast) și Horia Ciorcilă (fondator, acționar și președinte al CA al Băncii Transilvania) au vândut recent Maestro Business Center din Cluj-Napoca. Cumpărătorul este fondul britanic de investiții First Property Group, iar tranzacția s-a ridicat la 8,8 milioane de euro.
În perioada 29 iunie – 3 iulie se desfășoară etapa de admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă și pentru cei din seriile anterioare care nu îndeplinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2018-2019, ca urmare susținerii Examenului național de Evaluarea Națională, la clasa a VIII-a
Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, a anunţat, sâmbătă, în cadrul comandamentului MAI, că ploile vor fi mai puţine începând de duminică, însă abia de miercuri, 4 iulie, vremea se va încălzi şi se vor înregistra valori de peste 29, 30 sau chiar 31 de grade Celsius.
Mai mulţi parlamentari din minorităţi, dar şi din PSD şi ALDE, au depus la Senat un proiect de lege prin care propun instituirea zilei de 16 iunie ca zi a limbii romani, anual, pe această dată, organizându-se manifestări culturale în localităţile în care există comunităţi de romi.
Peste 16.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) s-au aflat la datorie în ultimele 48 de ore, intervenind în sprijinul comunităţilor afectate de fenomenele hidro-meteorologice.