Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a unui conducător auto care a fost depistat conducând cu o concentrație de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fără permis de conducere.
Duminică seara, pe scena mare a Teatrului Național din Cluj-Napoca a avut loc premiera spectacolului „Țiganiada” în regia lui Alexandru Dabija, după un scenariu scris de Cătălin Ștefănescu.
Metallica revine la Bucureşti, în turneul "Worldwired", pe 14 august 2019, la Arena Naţională, iar biletul de intrare oferă fanilor ocazia de a descărca în format digital noul album al trupei, arată un comunicat remis
După cinci zile de festival, duminică, pe scena din sala mare a Cinematografului Dacia, au fost chemați cei mai buni dintre micii actori, pentru a fi premiați. Premiul cel Mare al Festivalului Stage a ajuns peste hotare, la Croația. Însă și clujenii au reușit să „pună mâna” pe câteva premii.
La data de 23 septembrie, în jurul orei 05.00, polițiștii Biroului Rutier Brașov au constatat producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, pe str. Prunului, din municipiul Brașov.