Primăria municipiului Cluj-Napoca are în plan organizarea unui concurs internațional de soluții pentru desenarea celui mai nou cartier al Clujului, în zona Sopor, care va fi mai mare decât Mănășturul ca suprafață.
Taragotistul Dumitru Fărcaş va fi înmormântat joi, cu onoruri militare, în comuna natală Groşi, judeţul Maramureş. Trupul neînsufleţit al artistului va fi depus într-un cavou construit în spatele casei părinteşti.
O clujeancă a făcut publică o discuție între ea și un taximetrist de la firma Daniel Taxi, în care acesta mărturisea că nu ia persoane de etnie rromă în mașină și că în aplicație este specificată etnia.
În timpul unei veri călduroase din Islanda, două seturi de vecini incep o dispută demnă de fiori. Regizorul islandez Hafsteinn Gunnar Sigurosson a reuşit să aducă pe marile ecrane o comedie incredibil de întunecată despre suburbanitul obişnuit care este întotdeauna plin de surprize. "Copacul vrajbei noastre" a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneţia, ajungând şi la cea de-a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Polițiștii de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității în colaborare cu polițiștii de la Secția 3 i-au informat pe clujeni în legătură cu ceea ce trebuie să facă pentru a evita să le fie sparte mașinile și lucrurile de valoare să le fie furate.
Primarul Emil Boc anunța în iulie că a fost adjudecată licitația pentru realizarea studiilor la centura metropolitană a Clujului. Câștigătoarea licitației este o firmă din București care a fost implicată în scandalul demolării Autostrăzii Sibiu-Orăștie. Acum, lictația a fost contestată.