Cel puţin trei maşini au fost implicate într-un accident de circulaţie pe strada Observatorului, marţi după amiaza, după o manevră ilegală făcută de un şofer băut. Două persoane au fost rănite.
Creșterea prețurilor la imobiliare în ultimii an în Cluj-Napoca a depășit orice imaginație. Astfel, în Gheorgheni, o garsonieră de doar 28 de metri pătrați a ajuns să coste 50.500 de euro.
Polițiștii clujeni au fost antrenați în această săptămână de specialiști veniți tocmai din Italia pentru a-i învăța tactici necesare pentru descinderile pe timp de noapte.
Primăria Cluj dă peste 15.000 de euro pentru organizarea Cupei Mondiale de Culturism şi Fitness în luna noiembrie la Sala Polivalentă. Arnold Schwarzenegger, celebrul actor american, ar fi confirmat participarea la eveniment, potrivit organizatorilor.
Două îngrijitoare au fost sancţionate în cazul unei eleve de la Liceul Tehnologic Special pentru Deficienţi de Auz Cluj-Napoca, care a fost bătută, a anunţat marţi Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD).
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Biroul Rutier au dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat care a provocat un accident rutier mortal.
Leul s-a decuplat ieri de la evoluția față de euro a celorlalte monede din regiune, cursul apropiindu-se, din nou, de un nou maxim istoric. În piața monetară, indicii ROBOR au avut o evoluție descendentă.