Reprezentanții campaniei civice SOS Parcul Est vor participa la ședința de astăzi a Consiliului Local, unde vor propune primarului Emil Boc și consilierilor locali ca aquaparkul să fie construit pe alt teren decât cel din Gheorgheni.
Luni, 4 martie, în jurul orei 16:00, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj, aflat în patrulare în zona Expo Transilvania din municipiul Cluj-Napoca, a observat un bărbat care consuma băuturi alcoolice în spaţiul public.
Patru obiective de investiţii au fost fixate la nivelul Administraţiei Naţionale „Apele Române” – Administraţia Bazinală de Apă Someș-Tisa. Cea mai mare parte a sumei merge pentru apărarea împotriva inundațiilor provocate de râul Someșul Mic.
Într-o societate tot mai avansată, în care diferențele de gen aproape s-au estompat, violența împotriva femeii reprezintă o problemă foarte serioasă pe care încă nu am reușit să o gestionăm.
O autospecială pentru stins incendii a intervenit, în cursul serii de luni, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la un chioșc de pe Aleea Stadionului, din municipiul Cluj-Napoca.