Poliţiştii Serviciului Rutier Cluj au acţionat cu efective mărite în data de 22 august pentru combaterea încălcării regimului legal de viteză și prevenirea accidentelor de circulație.
Primăria și Consiliul Județean Cluj vor încheia un protocol de colaborare în vederea realizării unor facilitate “park&ride”. Nu de puține ori primarul Emil Boc a vorbit despre construirea acestor tipuri de parcări mai ales în zona aeroportului.
Asociaţia Pro Infrastructura (API) a publicat noi imagini aeriene de pe Autostrada Transilvania (A3), şantierul cuprins între Câmpia Turzii și Chețani (Luduș), tronson lung de aproape 15,7 km construit de compania Straco.
Pe site-ul TripAdvisor există un top al celor mai apreciate localuri în ceea ce privește mâncarea vegetariană sau vegană. Din păcate însă, sunt puține de profil, iar clujenii sunt nemulțumiți atât de varietate cât și de prețurile ridicate.
La data de 21 august, un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul comiterii unei tentative de omor. În cursul zilei de azi, magistrații din cadrul Tribunalului Cluj au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Cu toate că există numeroase obiective turistice în Cluj-Napoca, pentru vizitatori de multe ori este greu să le găsească, ținând cont că nu sunt scoase în evidență corespunzător. Există centre de informare turistică, unde se găsesc informații, dacă acestea nu există la fiecare obiectiv în parte, Clujul are de pierdut în ceea ce privește turiștii.