Prezent la întrunirea Asociației Municipiilor din România (AMR), desfășurată săptămâna trecută la București, Emil Boc a revenit mai mâhnit ca niciodată pe Guvernul Dăncilă. Primarul municipiului Cluj-Napoca dă de pământ cu administrația centrală și susține că autoritățile locale sunt nedreptățite în urma deciziilor financiare dictate de la București.
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 82, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Studenții de anul III din cadrul Facultății de Teatru și Film, clasa Ionuț Caras și Mara Opriș au pus în scenă „Camera” de Harold Pinter, care a fost și primul text dramatic semnat de autor. Premiera a avut loc luni seara.
Șoferul care a provocat accidentul de microbuz în urma căruia cinci persoane au fost rănite pe Autostrada Transilvania, transmitea live de la volan, suprizând astfel și momentul în care microbuzul pe care îl conducea s-a răsturnat.
Tibi Ușeriu a început cei 700 km la Yukon Arctic Ultra, însă organizatorii l-au scos din concurs după ce a suferit degerături la degetele piciorului drept.