Întrebaţi care ar trebui să fie prioritățile Uniunii Europene pentru următorii ani, tinerii din România au răspuns în primul rând îmbunătățirea educației și a formării, inclusiv libera circulație a studenților, elevilor și ucenicilor, în al doilea rând îmbunătățirea sănătății și bunăstării şi pe locul al treilea combaterea sărăciei și a inegalităților, potrivit celui mai recent Eurobarometru publicat de Comisia Europeană.
Elevii şi preşcolarii se întorc, luni, din vacanţa de primăvară, care a început în data de 20 aprilie şi s-a încheiat duminică, 5 mai. Poliţiştii rutieri atrag atenţia că valorile de trafic vor creşte odată cu revenirea elevilor la cursuri şi recomandă cetăţenilor să circule cu transport în comun.
Comunele Poieni și Săcuieu găzduiesc unele dintre cele mai interesante obiective turistice atât din județ cât și din țară: Cetatea Medievală de la Bologa, Moara de Apă și Arborele de Sequoia, dar și Barajul de la Valea Drăganului.
Una dintre cele mai importante repere istorice din zona noastră, Cetatea Medievală de la Bologa, a fost ani de zile lăsată de izbeliște, degradându-se puțin câte puțin. Acum însă se află într-un amplu proces de reabilitare.
Meteorologii au emis duminică o informare prin care anunţă ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină în toată ţara, până miercuri dimineaţă. Vremea se va răci, iar la munte va ninge şi va fi viscol.