Comparațiile și rivalitatea cu Bucureștiul sunt la ordinea zilei însă, să recunoaștem, capitala României nu este chiar cel mai sănătos exemplu pentru dezvoltarea urbană. Monitorul de Cluj propune 10 orașe din UE care, în ciuda populației asemănătoare, sunt la un nivel de vis pentru condițiile din România.
Candidatul socialiştilor europeni la funcţia de preşedinte al viitoarei Comisii Europene, Frans Timmermans, a lăudat luni activitatea de procuror a Laurei Codruța Kovesi, care candidează pentru funcția de procuror-șef european, și a avertizat că „nu poate exista nicio amnistie pentru politicienii corupți care au fost condamnați în justiție” în România.
Zeci de femei ajung anual la centrul de primire în regim de urgență din județul Cluj, care aparține de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, fiindcă sunt abuzate de partenerii lor de viață. Unele rabdă înjurături și bătăi ani de zile. Nu fug de teamă sau nu au unde fugi. Din fericire, din ce în ce mai multe femei cer ajutorul și din ce în ce mai puține se întorc la agresor.
Prima porţiune de la graniţa cu Ungaria a Autostrăzii Transilvania, în lungime de 5,35 kilometri, ar urma să fie finalizată în martie 2020, a anunţat, anul trecut în decembrie, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga.
În ciuda faptului că are interdicţie de a mai vinde apartamente, Traian Onuc încearcă în continuare să profite de încrederea oamenilor şi încă încearcă să vândă, ilegal, zeci de apartamente în Cluj-Napoca.
Polițiștii rutieri din Huedin au reținut pentru 24 de ore un conducător auto, în vârstă de 64 de ani, din Oradea, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.