Ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc a declarat, marţi seară, în comuna Biharia, că este „un moment istoric” pe şantierul Autostrăzii Transilvania, sectorul scurt, în lungime de 5,35 kilometri, finalizat deja pe patru kilometri până la primul strat de asfalt.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Protecția Mediului au sancționat contravențional o persoană din cauza gestionării necorespunzătoare a deșeurilor.
“Am să-mi depun candidatura pentru rectoratul UBB”, a anunțat în urmă cu puțin timp Daniel David, prorector pe cercetare al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
În ultimii 5 ani, Ministerul Mediului prin Garda Națională de Mediu a efectuat doar cinci acțiuni pentru identificarea evacuărilor de ape uzate fecaloid-menajer din zona lacului Tarnița.