Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că începând cu data de 1 septembrie 2019 nu se vor mai emite abonamente pe suport de hârtie pentru liniile din Cluj-Napoca.
În noaptea de 13 spre 14 iulie, polițiștii clujeni au organizat o acțiune pentru combaterea faptelor de natură contravențională și infracțională, reducerea numărului accidentelor rutiere, precum și depistarea persoanelor care încalcă prevederile legale.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost implicat luni dimineaţa într-un accident rutier, informează ministerul de resort, care precizează, însă, că demnitarul nu se afla la volan în momentul producerii evenimentului rutier.
Cu peste 300.000 de metri pătrați amenajați de la zero pentru a deveni spațiul experiențelor de top în muzică, arte, fashion, sport și entertaiment, Electric Castle urmează să-și deschidă porțile miercuri, 17 iulie, ora 14:00, pentru cea de-a 7 ediție.