„Îngerii există, iar eu am întâlnit unul!”, mărturisește Marius Simionică. O întâmplare petrecută la mii de metri altitudine este dovada pură că un simplu gest făcut din suflet poate produce o bucurie imensă semenilor noștri.
Peste 1.000 de elevi au vizitat în acest an școlar cele două fabrici din Târgu Mureș și Cluj ale FrieslandCampina România și au văzut cum se fac produse precum iaurtul, laptele, telemeaua, în cadrul programului național „Școala Altfel” al Ministerului Educației Naționale.
Monitorul de Cluj redă, rând cu rând, frământările, gândurile, dar și sfaturile lui Marius pentru milioanele de oameni care se zbat pentru un trai decent în România.
Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 12 state din Europa, a lansat, miercuri, prima zi europeană de prevenire a furturilor din locuință.