Anunțarea rezultatelor Concursului Internațional de Soluții pentru amenajarea ansamblului urban „Cetățuia” din Cluj-Napoca, competiție lansată oficial pe data de 5 aprilie, a avut loc luni, 1 iulie. Concursul a fost organizat de Ordinul Arhitecților din România (OAR), la solicitarea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.
Primarii din Cluj-Napoca, Timişoara, Arad şi Oradea au lansat, anul trecut, Alianța Vestului, parteneriat prin care vor să atragă fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune.
În prezent, din pricina infrastructurii precare și a lucrărilor lente de reparații, pe rețeaua de cale ferată din România sunt instaurate 490 de restricții de viteză. O veritabilă „performanță” marca CFR SA, care tinde să crească numărul restricțiilor de la an la an, după ce în 2017 erau 418, iar în 2018 se înregistrau 442 de restricții de viteză în total.
Întins pe două continente, Istanbul este orașul în care două lumi impunătoare și fascinante, Europa și Asia, se unesc. De la moscheile de mari dimensiuni, pâna la preparatele tradiționale ce te copleșesc cu mirosul și aromele lor și croazierele lungi pe Bosfor, orașul își spune povestea de mii de ani.
De luni, clujenii care nu vor face colectarea gunoiului pe patru fracții riscă să primească amenzi usturătoare. Însă, cu toate că mulți sunt încântați de inițiativă, nu au resursele necesare pentru a sorta gunoiul. Nu sunt pubele și nu sunt saci.