Fenomenele meteo extreme, topirea ghețarilor și diminuarea biodiversității sunt printre efectele deja vizibile ale crizei climatice, iar zeci de clujeni s-au alăturat, vineri după-masă, mișcării mondiale care trage un semnal de alarmă.
După ce Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat o fotografie cu o crăpătură în asfalt, „măsurată” cu un pix în capătul vestic al lotului 3 al A1 Lugoj-Deva, Asociația Pro Infrastructură (API) a venit cu o replică pe măsură.
Parlamentarii USR din Comisiile de Mediu şi de Ape şi Păduri au interpelat oficial Ministerul Mediului, Agenţia Naţională de Arii Naturale Protejate şi Romsilva cu privire la legalitatea construcţiilor autorizate în zona Piatra Arsă din Parcul Natural Bucegi.
Şapte companii româneşti de specialitate au depus oferte în cadrul licitaţiilor publice organizate de compania naţională de căi ferate pentru întocmirea studiilor de fezabilitate pentru 44 de staţii de cale ferată.
O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al SAJ au fost alertate ca urmare a unui accident rutier care a avut loc, vineri după-masă, în jurul orei 14:00, pe raza localității clujene Fundătura.