Peste 1700 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 52.000 de lei, au fost au indisponibilizate de polițiștii clujeni de la începutul lunii decembrie până în prezent.
The Guardian a publicat o amplă analiză a specialistului său în probleme de mediu, jurnalistul Jonathan Watts, care a făcut o predicție despre cum va arăta lumea în 2050: orașe inundate, „apartheid climatic”, Amazonul transformat în savană și apariția unor noi regimuri dictatoriale.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că începând de luni, 6 ianuarie 2020, prima zi lucrătoare a anului 2020, locuitorii cartierului Mărăști vor avea la dispoziție un nou sediu de primărie de cartier. Aceasta este situată pe strada Porumbeilor numărul 41, colț cu strada Paris.
Transportul în comun a devenit o prioritate pentru Emil Boc în ultimele luni, iar clujenii ar putea să se bucure de noi benzi dedicate autobuzelor în următoarea perioadă.
Clujeanul Marius Balo, absolvent al Seminarului Teologic Ortodox, întemnițat de peste 5 ani într-un penitenciar din China, va petrece şi aceste sărbători în închisorile comuniste, după ce promisiunile statului român că va fi transferat în țară în cel mai scurt timp nu s-au adeverit.
Emil Boc a reacţionat după ce Comisia Națională pentru Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a blocat construcția metroului în Cluj, după ce a aprobat, excluderea din proiect a asocierii Metrans- Systra -SWS Engineering Spa.
Investiţiile nete concretizate în lucrări de construcţii noi au totalizat 35,577 miliarde de lei în primele nouă luni din 2019, reprezentând 53% din totalul investiţiilor, faţă de 44,9% în perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.